Duminicile la bâlci în Parcul Luna

În perioada interbelică, duminica şi sărbătorile erau prilej de bâlci la Timişoara. Un vârtej de lume forfotindă se aduna în Parcul Luna. Printre scamatori, carusele şi acrobaţi, agitaţia începea de la primele ore ale dimineţii şi se încheia târziu în noapte.

–––––––––––<><><>––––––––––

Aflat undeva lângă actualul Stadion CFR, parcul de distracţii era amenajat pe un teren viran suficient de întins cât să primească expozanţii şi mulţimea de curioşi sosiţi din oraş şi împrejurimi.

–––––––––––<><><>––––––––––

Copiii ameţeau rotindu-se pe “Căluşei”, tinerii făceau coadă la “scamatorii”, iar cei care aveau câţiva lei în buzunare îşi făceau poze “la minut”.

Uneori, Parcul Luna era gazda unor expoziţii “exotice”, de animale aduse de peste mări şi ţări, de care timişorenii doar citiseră prin cărţi şi gazete. Alteori, obiectul expoziţiilor îl făceau aşa-numitele curiozităţi ale naturii. Femeia cu barbă sau piticii îi înfiorau pe vizitatori, care plăteau sume consistente ca să îi vadă.

Serbarea societăţii „Salvarea”

„Gală de box între oraşele Arad – Timişoara, 5 Iulie, seara la orele 9,30 în Parcul «Luna», cu ocazia petrecerii de vară a Salvatorilor.” Aşa anunţau ziarele, în vara anului 1931, târgul pregătit pentru următoarea duminică. La acelaşi bâlci urma să aibă loc “un concurs de frumuseţe, cu premii, pentru cărucioare de copii, motociclete şi automobile”.

–––––––––––<><><>––––––––––

Nu doar tinerii părinţi şi posesorii de automobile erau poftiţi la bâlci, pe 5 iulie 1931. Tot în Parcul Luna, la aceeaşi dată, era organizată o “mare loterie”.

–––––––––––<><><>––––––––––

Premiul cel mare era nici mai mult nici mai puţin decât un automobil. O ploaie de vară a stricat în acea zi petrecerea timişorenilor, aşa că serbarea a fost repetată în 26 iulie, când în sfârşit un vizitator norocos a plecat de la bâlci pe patru roţi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s