Vacanţele la munte, în Banat

La sfârşitul anilor ’30, staţiunile de munte din Banat erau o destinaţie populară pentru turişti. Semenicul se transforma, iarnă de iarnă, într-un „furnicar de lume”. Muntele Mic avea „teren de schi” cum nu se mai găsea „nicăieri în ţară”. Un amplu articol, întins pe câteva pagini, publicat în 1937 de revista Oficiului National pentru Turism, România, descria la superlativ vacanţele la munte, în Banat.

Poiana Mărului

„Datorită platoului întins Poiana Nedeii cu expoziţie nordică care primeşte zăpadă de timpuriu şi o menţine până târziu, cât şi automotorului care înlesneşte accesul, Poiana Mărului va deveni în curând cea mai importantă staţiune turistică de iarnă şi vară în Banat”, scria publicaţia Oficiului National pentru Turism, în 1937. Societatea Tramvaielor Comunale din Timişoara punea la dispoziţia turiştilor un autobuz, care circula de două ori pe zi, pe linia industrială Zăvoi-Poiana Mărului, şi care făcea legătura cu toate trenurile. În staţiune, oferta de cazare era generoasă. Existau aici „case de odihnă” luxoase, ideale pentru schiorii care aveau nevoie de trei ore (!) pentru a ajunge pe vârful Buza Nedeii (1591m), de unde alunecau pe întinsul platou al Poienii Nedeii, până la Mătania, „loc de toată frumuseţea”.

muntele mic
Muntele Mic, Foto Fischer

CITEŞTE ŞI: Timişoara şi proiectul trenului tras de cai

Muntele Mic

Staţiunea Muntele Mic era faimoasă în toată ţara pentru excelentele partii de schi, dar şi pentru condiţiile de cazare. „Sunt aici şase case de adăpost – adevărate hoteluri alpine, unde pot rămâne 300 de drumeţi fără nici o grije, nici de acoperiş, nici de hrană” (Revista România, 1937). Pensiuni ca Bella Vista sau Dor de Munte aveau lumină electrică, încălzire centrală, baie, telefon şi restaurant. La preţuri cuprinse între 20-100 lei, turiştii puteau găsi adăpost şi masă.

muntele tarcu
Muntele Ţarcu, Foto Fischer

CITEŞTE ŞI: Aventurile timişoreanului ajuns pictor al Curţii Regale din Hawaii

Semenic

Despre priveliştea de pe vârful Semenicului se spunea că e fermecătoare, mai ales în zilele senine. „Spre Miază-noapte se văd satele Gărâna şi Brebul nou cu casele rânduite pe creasta dealului, dealungul unui drum principal, albe ca un şir de mărgele, apoi câmpia Banatului şi coridorul Caransebeşului; la Răsărit, culmile masivelor Ţarcu-Godeanu, spre Apus coastele Almaşului până la Cula Vârşeţului, iar spre Miază-zi, Dunărea şi regiunea Cazanelor” (Revista România, 1937). Dar Semenicul nu cuprindea doar un vârf, ci un platou întreg de peste 4000 de hectare, ideal pentru sporturile de iarnă. Popularitatea locului creştea odată cu numărul concursurilor de schi organizate aici, deschise sportivilor români şi nu numai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s